iasi universitate

LANSARE DE CARTE: Daniel Șandru, Povești din Lumea Dealului. Istorisite lui Șerban de către tatăl său, Editura Institutul European, Iași, 2013

iasi universitateMiercuri, 12 iunie, începând cu ora 17.00, în Sala Senat a Universității „Petre Andrei” din Iași va avea loc lansarea cărții Povești din Lumea Dealului. Istorisite lui Șerban de către tatăl său, publicată sub semnătura lui Daniel Șandru în Seria „Literatură pentru Copii” a Editurii Institutul European Iași.

 

 

 

 

 

Prezentarea volumului va fi realizată de Livia Iacob (Editura Institutului European Iași), scriitorul Liviu Antonesei și de criticii literari Bogdan Crețu și Antonio Patraș, iar moderatorul întâlnirii va fi politologul Sorin Bocancea.

Redăm mai jos câteva opinii despre acest volum.

„O carte pentru copii, despre lumea mică şi mare din jurul acestora, despre lucruri şi simboluri, dar şi o carte „de învăţătură”, poate de înţelepciune. Dar sunt altceva cărţile scrise de Creangă, Twain sau Lewis Carroll? Bun venit Poveştilor din Lumea Dealului în lumea magică a cărţilor sapienţiale pentru cei mai fragezi, mai inocenţi cititori!”

Liviu ANTONESEI, scriitor

„Citind cu mare bucurie și plăcere Poveștile din Lumea Dealului am redevenit, fără să-mi dau seama, copil. La vârsta mea, copilăria este o stare care poate fi recuperată prin melancolie sau prin lectură. De data aceasta, miracolul (pentru că este un miracol, specific literaturii) s-a întâmplat. Semn clar că Daniel Șandru este un scriitor care, de acum înainte, e obligat să se ia în serios.”

Bogdan CREȚU, critic literar

„Poveştile acestea sunt cu adevărat captivante, dar nu atât prin ceea ce spun (toate amintirile din copilărie sunt la fel), cât prin atmosfera de reverie şi vis pe care o creează, prin stilul insinuant al naraţiunii, ce transformă evenimentul concret de viaţă trăită într-un ritual iniţiatic, într-o epifanie. Redescoperind, prin poveşti, universul într-o coajă de nucă, Daniel Şandru se mai desparte de copilărie o dată, acum împreună cu fiul său, cu Şerban. Dar se şi reîntoarce, iată, la Fălticeni, de unde nu a plecat, în fapt, niciodată.”

Antonio PATRAȘ, critic literar

„De regulă, scriitorul român nu ştie să se copilărească, i se pare nedemn de statutul lui intelectual să scrie un Mic Prinţ neaoş; compensând, şi încă atât de cu brio, carenţa aceasta, cartea lui Daniel Şandru mi se pare cu atât mai ataşantă.”

Radu VANCU, scriitor

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.